”Înțelegi, ce interesant… generațiile tinere consideră că ele au inventat modernitatea, așa-i întotdeauna. Eu, de exemplu, când eram mai mic, credeam că eu am inventat cuvântul mămica, pentru că toți spuneau mama, dar eu am inventat cuvântul mămica, tu înțelegi?
Cum așa, ziceam eu, niciun copil de pe fața pământului, nu s-a priceput până la mine? De ce credeam, pentru că eu primul l-am formulat, înțelegi? Eu am investit în el dragoste, am investit în el entuziasm pentru mama mea și am spus mămica; și eu credeam că l-am inventat.
Păi, cam așa se întâmplă cu generațiile care fac orișice. Eu mi-am făcut studiile la Moscova, unde era tot tot tot, unde m-am ”alimentat”. Deci, îți dai seama, am debarcat după Moscova într-un Chișinău patriarhal și normal că, îmi părea că până la mine aici n-a fost nimic.
Ca pe urmă, discutând, pătrunzând, am descoperit o generație care acuma dispare, de intelectuali, de artiști, care au fost născuți în perioada interbelică, perioada Regatului. Și care au venit, au început viața sovietică, după război, încă cu germeni, cu sentimente, cu un feeling… Ceva care venea din Regat, care era totuși mmm… înțelegi?
Pe urmă anii ‘60 au născut o altă generație de intelectualitate modernistă, anii ‘60, din care au făcut parte părinții mei… După decesul tatălui meu am decis să merg pe la oamenii, care l-au cunoscut. Și ei mi-au povestit despre Chișinăul anilor ‘60, care era un oraș E X T R A ordinar de modernist, de cosmopolit.
Și înțelegi, Chișinăul ăsta a avut tot timpul o dezvoltare inegală, a avut și piscuri de modernitate, în dependență de diferite influențe. Și iată revenind la elite, de fapt nu există generația noastră, da? De fapt elitele, ele sunt transgeneraționale.
Era o carte a unui intelectual polonez, el compara doi termeni – originalitatea și autenticitatea. Toți vor să fie azi originali, dar dacă tu cauți să fii original, tu nu vei fi niciodată autentic, pe când, dacă ești autentic, tu obligatoriu vei fi și original, înțelegi? Asta cred că-i frumosul, frumosul înseamnă autenticul.
Eu aș polemiza… Ce înseamnă elită? Elita e fruntea, nu? Elita este exemplul, da’ cum nu? Elită, nu? E l i t ă. Acuma, ea trebuie să se vadă. Steagul nu poate să fie ascuns, fraților. Imnul nu poate să fie tăcut, imnul trebuie să se-audă, steagul trebuie să se vadă. Dacă nu se vede și nu se știe, nu e elită. Logic. Poate fi altfel… Poate fi, că cineva scrie versuri pe ascuns, pune fotografiile în sertar și nu e cunoscut. Până îl descoperă cineva, chiar și după moarte, dar el post-factum devine elită, pentru că este integrat de noi toți, el devine valoare comună.
Omul trebuie să se vadă și trebuie să se audă, înțelegeți? Pentru că așa e modern! Noi nu trăim în Evul Mediu, când toți erau robul lui Dumnezeu și trebuia să nu te vezi și să nu te auzi. Oamenii tremurau de frică și nu existau, înțelegeți? Dar lumea modernă este bazată pe individualități.
Scuzați-mă, că eu vorbesc așa dur… Știți, eu sunt o persoană tare pozitivă și sunt tare bun la suflet, dar pur și simplu am un stil așa… înțelegeți? Cum aș vrea să-i văd pe toți moldovenii! Nu-mi place când văd oameni, care n-au o părere proprie. Nu, băi, tu trebuie să știi ce vrei!
Nu avem oameni pasionați de lucrul lor, pentru că personalitatea este formată din profesii, omul se identifică cu profesia, profesia este al doilea eu, iar la noi asta nu există. Și asta e una din cele mai mari tragedii ale Moldovei și atâta timp cât oamenii nu o să înțeleagă, că profesia este șira spinării a personalității și a societății, noi ne vom întoarce în societatea primitivă, în care contează ce? Familia?
Eu respect familia, dar la noi ea e văzută într-o cheie patriarhală și mafiotică. Iată cumătrul, clanul, să-i promovăm. Dacă am căsuță, mașinică, dacă am dus copiii la cercul cela, înțelegi? Asta-i fericirea! Noi trăim cu fericirea măruntă a familiei, noi nu trăim cu fericirea societății.
Noi nu suntem stăpâni pe propria țară, noi nu credem că noi putem să facem ceva în țara noastră, noi nu știm cum. Noi nu avem un concept de existență socială, piramida ceea, structura, noi nu știm ce înseamnă societate. De aici lipsa elitelor, pentru că noi nu le furnizăm, noi nu le naștem, pentru că noi nu știm ce să facem cu ele.
O altă chestie, care s-a întâmplat după ‘90 – populația urbană a plecat și a venit o altă populație, cea rurală. Și a venit masiv, într-o cantitate atât de mare, încât ei au schimbat cumva regulile de joc, și au construit acum tot felul de sărăieșe pe lângă casă, seamănă ceapă, cresc găini, înțelegi? Noi nu am putut apăra urbanismul. În așa fel a dispărut și urbanismul și au murit și satele.
Ce-i cu Chișinăul ăsta? Noi trebuie să-l dezvoltăm și el la un moment dat o să emane. Bazați-vă pe un concept gata, care e în aerul Chișinăului, dorința lui de a fi oraș. Noi dacă nu o să avem un oraș, nu o să avem elite urbane. Noi așa și o să fim un gunoi, pe care îl suflă vântul, sau ca o barcă fără vâsle. Noi avem nevoie de o elită urbană, care să formuleze niște principii de existență și reguli clare și atunci nu o să fie corupție și atunci o să fie rușine să fii corupt.
Eu vorbesc acum în voce, ca să aud singur ce gândesc. Cum îmi spunea, Ion Ungureanu: ”Băi, gândiți-vă înainte să spuneți, sunteți ca babele celea, care ca să știe ce gândesc trebuie să vorbească tare”. Apoi așa și eu, dacă spun tare, deja știu ce gândesc.
Revenind la curajul de a spune, pentru că dacă nu spui, știi cum, deșteptăciunea e legată de curaj. De exemplu, un om foarte deștept, dacă tace și nu îndrăznește să spună ce crede, o să fie luat de prost și încetul cu încetul o să-și piardă încrederea în sine și nu o să mai îndrăznească să gândească. Tu înțelegi, ce interesant cum lașitatea îți reduce IQ-ul și, din contra, cineva curajos, care spune, dă în bară, mai spune, el își ridică IQ-ul. Și la un moment dat, o societate care vorbește și formulează idei în comun, devine deșteaptă. Asta înseamnă națiunea modernă.
Despre mine? Da’ ce să vă spun despre mine? Eu de exemplu mă mândresc cel mai mult, cu ceea de ce mi-e cel mai rușine…”
