Dacă ne-ar întreba cineva ce înseamnă green pentru noi, am fi răspuns aşa: nu e nici un trend şi nu e nici o modă, nu e o practică comercială sau strategie de marketing, să fii green înseamnă să îţi pese de mediul care te înconjoară. Nouă pur şi simplu ne pasă de Natură şi vrem să facem tot ce ne stă în puteri pentru a planta mai mulţi copaci, pentru a consuma mai puţină energie electrică şi alte resurse naturale (hârtie, apă etc). Indiferent de orice teorie, planeta Pâmânt şi, implicit, omenirea are nevoie de soluţii ecologice urgente. Iată de ce, suntem printre primii susţinători ai mişcării globale World Car Free Day, sărbătorită pe 22 septembrie, când tot mai mulţi orăşeni renunţă pentru o zi la maşină şi merg pe jos sau cu bicicleta.
Începând cu 1 august lansăm concursul „Câștigă o bicicletă de World Car Free Day”. Vrem să facem o tradiție din acest eveniment, pe care-l organizăm deja al treilea an consecutiv. În susţinere ne vin prietenii din România, Biciclop, dar şi amicii noştri de la Kross (Moldova). Aşadar, concursul se desfăşoară în aproape toate coffee shop-urile noastre din România şi în toată reţeaua Tucano Coffee Moldova (puteţi consulta lista locaţiilor mai jos).
Cum participaţi la concurs? Trebuie doar să savuraţi un Cold Brew Tonic. Pe bune, e atât de simplu. Vă înscrieţi la tombolă cu bonul de plată pentru băutura tocmai procurată şi completaţi pe verso datele dvs. de contact. Farmecul acestui concurs e că puteţi participa cu un număr nelimitat de bonuri, mărind şansele de câştig cu fiecare Cold Brew Tonic procurat. Vă invităm să faceţi cunoştinţă cu regulamentul desfăşurat pe pagina de Facebook a coffee shop-ului din localitatea dvs. Ţineţi minte: tombola va avea loc chiar pe 22 septembrie, ziua în care puteţi avea mult noroc.
Să ai o bicicletă e tare comod, sănătos şi econom. Cei care deja au o bicicletă cunosc acest lucru cel mai bine. Unde mai pui faptul că de bicicleta pe care o ai, sau şi mai bine – o câştigi la concursul Tucano Coffee, te îndrăgosteşti pe viaţă. Pentru că bicicleta devine o parte din tine. Participaţi la concurs şi încercaţi-vă şansa de a vă alege cu o bicicletă. Vă aşteptăm cu drag. Succes!
*Lista coffee shop-urilor participante
România:
Tucano Coffee Guatemala, or. București, str. Calea Dorobanților, 18;
Tucano Coffee Madagascar, or. București, AFI zona de birouri, clădirea 4-5,
Tucano Coffee Peru, or. Brașov, str. Zaharia Stancu, 1 (Coresi Shopping Resort);
Tucano Coffee Mexico, or. Timișoara, str. Emanoil Ungureanu nr. 2
Tucano Coffee Puerto-Rico, or. Cluj-Napoca, bd. Eroilor nr.19
Moldova: va fi pe întreaga rețea.