Modelând viața Elenei Frunze

© Natalia Gârbu

Dragostea înseamnă sacrificiu. Apropo, tare multe lucrări de ale mele sunt pe tema dragostei. Nu știu de ce, îmi place.

N-am bariere, de asta și-mi place ce fac. Dacă pe mine ceva m-ar strânge – eu plec, asta-i în tot, și fizic și-n relație, absolut. De tot mă eliberez, când mă constrânge. Dacă sunt constrângeri eu nu fac nimic, eu nu pot respira, nu pot crea.

Mama mi-a povestit, că eu m-am născut cu mâna dreaptă înainte. Și o zis, că “cred că țineai penelul în mână”, așa mi-a zis ea. Nu știu, adică eu nu că mă laud, dar de mică desenam tot. Serios. Am pățit odată – erau niște tapete frumoase în cameră și telefonul era pe perete și eu vorbind la telefon desenam și tăticu’ când s-a uitat atent, acolo era totul desenat.

A fost o perioadă în anii ‘90 când eu eram tristă. Eu m-am maturizat foarte repede, asta e anume de la anii aceia… era în ‘95 când era chiar greu de supraviețuit, eu aș spune că oamenii n-aveau ce mânca. Eu mi-aduc aminte de perioada ceea, precum e și ziua de azi – ploioasă, umedă și cu glod. Iată eu așa îmi aduc aminte de anii aceia. Și triști. Anii ‘90…

Anii? Nu, eu cred că s-au schimbat. Eu vreau să vă spun, că, de fapt, toți se jeluie, dar noi suntem foarte fericiți, noi avem multe lucruri și noi avem libertate, eu simt că-s liberă, eu nu știu de ce. Ceea ce nu era înainte. Ori eu așa mă simt, liberă în gândire, în exprimare, liberă chiar în acțiuni. Deci dacă mie nu-mi place – eu mă-ntorc și mă duc. Da, tot este greu, dar nu este așa de greu, oricum eu mă simt bine.  Nu știu, eu tot timpu-s fericită.

Eu accept orișice o să aleagă copilul. Părinții mei niciodată nu mi-au interzis nimic. Măcar că în ceva au fost severi, da? Că trebuie de învățat, orice ai învăța trebuie s-o faci bine. Și bunica mea tot timpul îmi spunea ”Trebuie să ai studii superioare”. Ea zicea ”orice-ar spune profesorul, trebuie să asculți cu gura căscată și să îmbibi ca un burete”.

Soțul meu e mai ceva ca mine, el vede frumosul chiar în orișice. În simplitate, în lucruri, în oameni. Vede lucruri foarte frumoase, de asta și-i scriitor. Eu nu prea-s bună la vorbă, eu mai mult cu făcutul, cu arătatul, așa-s toți de la artă plastică. La noi totul e simplu, noi arătăm, uneori nici nu trebuie să explic, numai vin și arăt și studentul mă-nțelege; și zic ”simți, simți linia, expresia?” și ei mă-nțeleg. Iată de asta și noi gesticulăm mult, înțelegi, eu parcă aș modela chiar și ideea, vorba.

Fiecare e deștept și e bravo în domeniul său, chiar și în ceea de a ara un pământ – tot e o artă pentru mine, sau a face o mâncare bună, adică eu stimez orișice domeniu, orișice profesie, orișice specialitate, pentru că omul, care depune suflet, pentru mine deja este o artă. Eu mă mir uneori de oamenii, care fac ceva, care pe mine nu mă duce capul, dar ei la fel se miră de mine și eu mă bucur, deci eu mă îmbib cu aceste emoții pozitive.

Dacă ești o persoană mai slabă de caracter, cred că în orice domeniu ai activa, vei întâlni probleme. Eu n-am avut niciodată, adică am fost întrebată de ce mi-am ales profesia asta, dar dacă oamenii văd că îmi place, oricui îi spun ce specialitate am, toți se miră și spun wow. Dar noi încercăm prin lucrările noastre să aducem mesaje, în primul rând, da? Și mesaje plastice, dar și niște emoții, niște trăiri. Poate omul nu înțelege tot, el vede lucrurile mai realiste, dar ceva oricum îl atrage, prin formă, prin culoare, și așa noi încercăm să formăm gustul estetic la ceilalți oameni.

Niciodată n-am avut dificultate să-mi găsesc de lucru, tot timpul lucrul m-a găsit pe mine. Și chiar uneori abandonez lucruri, care nu mă atrag. Artiștii care nu au de lucru, sau sunt mai săraci, hmmm… tu niciodată nu știi ce-i în sufletul lui. Poți să fii un artist sărac în viață, dar să fii, de fapt, foarte bogat spiritual. Eu sunt mediu în viață, când era greu de trăit eu tot timpul am fost încurajată de familie și susținută. Eu cred că asta-i cel mai important. Dacă artistul, căruia nu-i merge prea bine, are o criză de inspirație, ar avea susținerea cuvenită, eu cred că ei vor reuși să depășească criza.

Poate unii sunt nevoiași doar din cauza, că ei nu vor să se supună unor cerințe de piață, el nu vrea să facă lucrări fără gust, doar pentru ca să supraviețuiască; și asta tot e o poziție, pe care a ales-o și asta e ceva normal. Dacă mie nu-mi place ce trebuie să fac și mă întreabă ”păi doar îți dăm bani, de ce nu vrei?”, păi nu-mi place. Nu vreau să promovez kitch-ul sau lucrări de prost gust. Dar și asta e o întrebare, ce este bine și ce e rău, ce este frumos și ce e urât. Dar oricum sunt niște reguli, legi după care simți ce-i frumos și ce-i urât.

Copilului meu îi place să deseneze și el desenează, probabil, mai bine decât mine. Iar când are o problemă emoțională, eu îmi dau seama și o văd prin desenele sale sau prin alegerea culorii. Noi trebuie să simțim lucrurile astea în copii. Dar nu în sensul, că să fim manipulatori, dar să-i îndreptăm în direcția care trebuie. Eu nu tot timpul am să trăiesc, eu îmi dau bine seama, că la un moment dat eu nu am să pot să-l ajut și eu nu știu cum el o să crească; și toți părinții au frica asta.  Eu mă gândesc că părinții trebuie corect să-i îndrume pe copii, să nu le interzică. Lasă să încerce. Și ei când o să fie în fața unor alegeri importante în viață, ei să-nțealgă. Vor înțelege – bine, nu – vor învăța pe greșeli.

Eu în general sunt pentru o educație netradițională. Pe copilul meu îl cresc fără complexe. Noi doar nu ne gândim, când spunem copiilor ”închide gura, taci” în momentul ăsta ce se întâmplă? Copilul nu înțelege că acum, la moment, el trebuie să tacă, dar el înțelege că în general și el se teme să vorbească. Adică părinții tot trebuie învățați.  Eu copilului meu îi spun de ce nu se poate, trebuie explicat, că ”uite, acum 5 minute rabdă și va fi totul bine”.

Deviza mea: totul în viață e relativ și tot ce se face, se face spre bine, pentru că așa trebuie. Indiferent. Asta înseamnă, că chiar trebuie să ne prețuim orice moment și să ne bucurăm pur și simplu de viață. Pur și simplu să ne bucurăm că ne-am născut, asta-i, credeți-mă, asta-i, asta-i cel mai mare cadou care nouă ni-l dă viața. Nimic nu contează, bani… nimic, nimic, viața noastră!”


Fără comentarii

Lasă un răspuns

Tag-uri Populare

Aici găseşti lucrurile care contează pentru noi, esenţa a tot ce reprezintă Tucano Coffee.

Newsletter
Dezvoltă-ţi superputerile. Abonează-te la newsletter-ul nostru şi cu siguranţă vei deveni superbun, vei acumula + 500 de puncte la karmă şi vei cunoaşte mult mai multe lucruri despre cafea.