Despre al treilea val al cafelei – partea I

V-ați gândit vreodată că, deseori, cafeaua se dovedește a fi mult mai gustoasă și mai bogată în arome și gusturi într-o cafenea micuță, de la marginea orașului, decât în cafenelele pe care le găsim în ghidurile turistice?

Ajungând la Viena, veți cumpăra un ghid cu speranța să găsiți o cafenea cu acea renumită cafea vieneză, dar, din păcate, după cum ne demonstrează experiența, veți da cel mult, cu puțin noroc, de o cafea de o calitate medie.

În Franța, Germania, Austria, Olanda, Italia și alte țări ale Europei Occidentale, modelul comercial de promovare a cafelei este asociat cu brandurile, istoria lor, tradițiile și unele secrete „speciale” din „meșteșugul” de melanjare a cafelei. De fapt, toate acestea nu au nicio legătură cu dorința de a obține un gust mai bun al cafelei, fiind determinate doar de unele limitări din partea producerii și a obișnuințelor consumatorilor. Un gust stabil, o cafea neagră amară – e vorba doar de unele propietăți ale cafelei și nicidecum nu e vorba de o calitate înaltă a cafelei, așa cum se consideră de obicei.

Deseori, mărcile comerciale, pur și simplu, se laudă cu „100% Arabica”. Ei într-adevăr lucrează cu Arabica, dar de fapt, de cele mai multe ori e vorba de o cafea veche, care poate să aibă și 8 ani de la momentul culegerii. Iar prospețimea este un factor vital pentru cafea o cafea de calitate.

De asemenea, mărcile comerciale lucrează cu, așa numitele, boabe de cafea defecte. Boabele de cafea defecte sunt produse necalitative din start. Poate fi vorba de boabe necoapte, răscoapte, boabe mucegăite ș.a.m.d. Toate aceste defecte se regăsesc în gustul finit al cafelei. Iar, prăjirea închisă și cea italienească, permit neutralizarea majorității defectelor și prezentarea produsului finit ca un produs de înaltă calitate.

Ca rezultat, în ceașca Dvs. veți găsi nu mai mult de o doză de cafeină cu miros de ars și un gust amar.

Acestea sunt caracteristicile celui de-al doilea val al cafelei. Iar stăpânii cafenelelor adepte ale celui de-al treilea val pun accent pe prăjirea calitativă a boabelor de cafea, contribuind astfel la schimbarea shemelor de funcționare ale cafenelelor și creând noi standarde de calitate.

Pentru prăjirea medie și deschisă se selectează doar boabe de cafea de cea mai bună calitate, nu mai vechi de 1 an de la culegere. O astfel de prăjire necesită o iscusință deosebită din partea prăjitorului. Aceste tipuri de prăjire permit descoperirea unui spectru vast de arome și gusturi ale boabelor cu o aciditate nobilă de Arabica și dulceață plăcută.

În consecință, veți avea o aciditate citrică pentru sortimentul Kenya sau un gust cremos pentru Brazilia, deci anume acele gusturi care sunt determinate de terroirul regiunii de cultivare.

(va continua)


Fără comentarii

Lasă un răspuns

Tag-uri Populare

Aici găseşti lucrurile care contează pentru noi, esenţa a tot ce reprezintă Tucano Coffee.

Newsletter
Dezvoltă-ţi superputerile. Abonează-te la newsletter-ul nostru şi cu siguranţă vei deveni superbun, vei acumula + 500 de puncte la karmă şi vei cunoaşte mult mai multe lucruri despre cafea.