Astrul ceresc din blidele lui Max Ciorbă

”Sunt gata pentru întrebări, sugestii, mă uit la tine, la dânsa, mă uit în interiorul meu…

Eu nu știu exact să-ți răspund ce eu fac… încerc să fac și eu film. În sens că… Na’ am făcut un film și încerc să mai fac un film. Ceea ce fac, fac să mă simt eu bine, și dacă în contextul ăsta fac și pe alți oameni fericiți, e încă mai bine decât mă așteptam eu, în principiu.

Un film, pe care l-am văzut de foarte multe ori, e Possession al lui Andrzej Żuławski, care este un horror. Da’ e horror ca stare, filmul ăsta tot timpul te îngrozește și te face să te simți ciudat. Când l-am privit, afară era o temperatură de asta halucinantă, știi, da’ filmul ăsta îți dă o stare de frig, de ploaie, de gloomy. Când am ieșit să fumez, îmi era frig, simțeam că plouă, pe când afară era un soare care te topește. Adică asta aș urmări eu într-un film bun, într-un film care e realizat foarte bine, anume chestia asta, când filmul realizează să-ți dea o stare de asta.

Eu de fapt voiam să fac regie teatru, dar când am ajuns la Academie nu aveau regie teatru și am ajuns să fac film, neștiind ce înseamnă film.  Până la urmă am ajuns să iubesc filmul. Am ajuns să nu pot fără el. Am ajuns la asta, când am început să lucrez la 100 de Movile, pentru că a fost un proces foarte lung de căutări, întrebări, lupte în interior. Pentru că niciodată nu ies lucrurile așa, cum tu vrei să iasă.

Când am văzut produsul final mi-am zis, că ăsta-i filmul de care nu mi-i rușine să-l privesc, să-l arăt și e filmul de care am ajuns să mă bucur. E ca și cum ar fi un copil, l-ai luat și, băi, e al meu, e rău, e beteag, e șchiop, da-i al meu, în sens că… Eu știu foarte bine care-s problemele filmului, dar așa au fost posibilitățile de moment. Nu am decât să mă bucur de felul în care a ieșit el.

Începutul filmulului… astea-s lucruri care de fapt nu contează, pentru că un lucru făcut e un lucru făcut. Pe nimeni nu interesează background-ul cum a fost făcut, de ce, pentru ce. Toți vor să ajungă să vadă produsul final și să primească o stare de bine, de rău, de nu știu ce.

Sensul vieții mele acum, e să nu las ca filmul pe care l-am făcut să fie ultimul meu film. În sens că, să nu pierd mișcarea asta de moment și să mai fac ceva. Și acum e momentul ăsta în care cauți, încerci, vezi: iese nu iese, scrii, tai, ștergi, pui, bei o cafea, de exemplu…

Știi care e chestia acum… e faptul că, băi, tu de fapt poți să faci tot, tu tot poți să faci, TOT POȚI SĂ FACI, pur și simplu e vorba de a căuta motivarea personală, pentru că nimeni nu o să vină să te împingă. E vorba de tine.

Pentru mine toată treaba asta de viață și dragoste, e o chestie de etapă de moment, de evoluție personală, e o chestie pe care tu o trăiești și trebuie s-o vezi cum e. E o stare de spirit, pe care tu o emani. Faptul că tu întristezi oamenii cu care te vezi la moment… Tu dai niște întrebări existențiale, la care eu nu caut răspuns. Nu știu, e o întrebare, la care nu știi să dai un răspuns.

Lucrurile, care le faci, gen lucruri mondene, că tu trebuie să speli blidele. I fucking hate that! Da’, băi, trebuie! Te pui acolo și… eu sunt destul de înalt, și pun capul pe o poliță și încep să spăl. Și cât speli, începi să te gândești, adică e o chestie de meditație, până la urmă. Și meditația, de fapt, asta și înseamnă – o chestie în care tu te așezi și pui picioarele în cruce și pui mâinile pe picioare și te gândești că în tine intră astrul ceresc, și Luceafărul, și nu știu ce. Da, dar astrul ceresc poate să intre în tine și printr-o farfurie, pe care tu o speli. În sensul, că tu stai și tu repeți o chestie, și la un moment dat tu te deconectezi de la faptul că tu speli blidele. Tu continui mișcarea și creierul tău se gândește în altă parte, se gândește dacă e okay sau nu așa o atitudine, dacă e okay sau nu montajul ăsta. Și mai este faza, că noi avem luxul să facem asta.

Oamenii care au joburi de rând, joburi care nu-ți permit să te gândești la chestia asta, nu știu, un medic, un pompier, ei nu au luxul să stea și să se gândească la ”oare cum mă simt eu azi”. Nu, omul știe că trebuie să se ducă și să stingă focul și e concentrat să nu se ardă… Dar noi nu. Noi avem luxul să spălăm blide și să ne gândim la starea lucrurilor în lume, asta e un lux de fapt.

Din păcate, oamenii văd lucrul nostru ca un hobby, pe când nu e așa. El e la fel un desk job, pe care trebuie să-l faci în fiecare zi. Să citești, să te uiți la nu știu ce fotografie, sau nu știu ce sculpturi, să te uiți la un film și să te gândești la proiectul tău. Și stai de la ora 9 până la 5 și faci asta. E și asta o metodă până la urmă.

Eu nu cred că lucrurile astea vin așa, că mergi pe stradă și se pogorăște de sus îngerul păzitor, pune degetul pe frunte și îți vine o idee genială, NU. Tu mergi în troleibuz și o babă te împinge, afară e cald și transpiri, și în timpul ăsta cât baba te lovește cu o geantă plină cu brânză de oi, care miroase puternic, tu îți zici ”Aha, stai, poate anume în scena aia, trebuie să pun ca actorul ăsta să lovească iată așa”. E o chestie, pe care tu nu poți s-o prevezi ca atare. E o chestie care se întâmplă, nu știu de ce și nu știu cum, și nu pot s-o explic și nu știu de ce ar trebui s-o explic.


Fără comentarii

Lasă un răspuns

Tag-uri Populare

Aici găseşti lucrurile care contează pentru noi, esenţa a tot ce reprezintă Tucano Coffee.

Newsletter
Dezvoltă-ţi superputerile. Abonează-te la newsletter-ul nostru şi cu siguranţă vei deveni superbun, vei acumula + 500 de puncte la karmă şi vei cunoaşte mult mai multe lucruri despre cafea.